Ce au făcut acești elevi din Constanța în toaleta liceului

Ce au făcut acești elevi din Constanța în toaleta liceului
Publicat: 04/05/2015, 21:35

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, doi elevi de clasa a XI-a de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din municipiul Constanța au fumat o țigară care ar fi conținut substanțe etnobotanice în toaleta școlii, după care unuia dintre adolescenți i s-a făcut rău.

Medicul de la cabinetul unității de învățământ a constatat că elevul respectiv avea tahicardie, tensiune ridicată și senzație de vomă, astfel că a solicitat intervenția unei ambulanțe.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care l-a transportat la spital pe elev.

Conform medicilor de pe ambulanță, simptomele elevului sunt specifice consumului de substanțe etnobotanice.

Conducerea liceului a dispus convocarea Comisiei de disciplină, pentru a lua măsurile educative și disciplinare care se impun în cazul celor doi elevi.

Conducerea Colegiului „Mircea cel Bătrân” din Constanța susține că elevul căruia i s-a făcut este cuminte și nu a creat niciodată probleme.

Și Poliția Constanța a deschis o anchetă în acest caz.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Gabi Bădălău, adevărul despre momentul în care și-ar fi dat copiii afară din casă: ”Nu...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Vedeta baschetbalului american LeBron James va purta drapelul SUA la Jocurile Olimpice